Erai tot, când totul părea infinit,
Un tot atât de neliniar,
Încât mintea a încetat să gândească, la cum ar putea fi.
Nu putem defini tot, atunci când nu avem nimic…
Iar acel zero absolut, definit ca nimic,
Nu-l putem determina când avem totul,
Pentru că totul sau nimic dispar …
atunci când liniștea se așterne.
Un joc de copil, pare atât de elaborat, când ai totul,
încât nimic nu te poate opri din acel joc magic.
Acea întrecere nesfârșită cu timpul,
Care dispare încet încet, atunci când vrem totul.
Pentru unele lucruri sunt atât de puține cuvinte pentru a le putea descrie…
Încât acele amintiri rămân în interiorul tău, doar acolo și mereu neprețuite.
Acele amintiri care te fac să tresari indiferent de vreme,
care îți fură un zâmbet indiferent de zi …
Un altfel de tot, fără a fi o poveste, un altfel din tot ce ai cunoscut …
Pentru că acele lucruri s-au născut doar pentru tine,
ele definesc fără nici un dubiu prezentul Eu.

Acum ai face totul altfel,
dar crezi că ar mai însemna totul?
Tocmai acel efort de a face…desface tot…
O vorbă spusă cu tâlc între două ape, frântură dintr-o carte,
acolo unde unde mintea și sufletul se odihnesc,
acolo unde spunem simplu… acasă.

The post totul sau nimic… appeared first on Doar eu.

Când eram mai tânăr și, poate, puțin mai neexperimentat, nu credeam în ideea că „pentru un lucru bine făcut ai nevoie de timp”. Mi se părea că totul trebuie să se întâmple repede. Dar, cu timpul, am învățat că lucrurile care merită cu adevărat se clădesc încet. Ai nevoie de răbdare, de efort și, cel mai mult, de lucru cu tine.

Și ai nevoie de oameni. Nu ca să-ți confirme valoarea sau ideile, ci pentru că, oricât de puternici am vrea să fim, nu suntem făcuți să trecem singuri prin viață. Prezența celorlalți ne ajută să ne vedem mai clar și să ne găsim direcția.

Am realizat și că nu cred în multitasking. Nu cred că poți face bine mai multe lucruri în același timp. Fiecare om are un drum și un scop, chiar dacă îl descoperă mai devreme, mai târziu sau poate niciodată în cuvinte exacte. Scopul există — doar că avem nevoie de timp și liniște ca să-l recunoaștem.

Nu poți face o sută de lucruri în același timp și să iasă toate bine. Nu poți avea o sută de prieteni și să fii cu adevărat prezent pentru toți. Și dintr-o mie de vise, dacă ai puterea să duci măcar unul până la capăt, e un pas mare.

Lucrurile bune apar atunci când în tine există un fel de echilibru. Echilibrul nu înseamnă doar răbdare sau tăcere. Înseamnă acel moment în care simți că nu te mai apasă nimic și că poți să faci ce ai de făcut cu mintea limpede.

Asta nu înseamnă că totul e ușor. Sunt momente în care trebuie să acționezi pe loc. Trenurile pierdute chiar se pierd.

Un lucru făcut bine poartă întotdeauna amprenta celui care l-a făcut. Și rămâne în timp pentru că e sincer, nu pentru că e perfect.

Uneori ajungi în locuri spre care inima te împinge, chiar dacă mintea avea alt plan. Și totuși, nu îți pierzi drumul. Doar se modifică.

Fiecare lucru are timpul lui. Echilibrul apare atunci când mintea și sufletul ajung în același loc, în același „acum”. Ca la sărbători: important e că suntem împreună, nu cât aduce fiecare. Când începi să măsori totul, legătura se rupe.

Îți încarci energia acolo unde inima se simte acasă, nu în locurile în care mintea complică totul.

Echilibrul nu e despre a copia ce fac alții. Nu am inventat noi roata și nici nu trebuie. Important e să învățăm s-o folosim în felul nostru. E despre cine ești acum și ce poți face natural, fără să-ți spună cineva cum trebuie să fie.

„Cândva” nu duce nicăieri. Iar „atunci” rămâne o amintire unică; nu se mai repetă la fel, oricât de bine ar fi fost. Pot veni alte momente frumoase, dar diferite.

Echilibrul nu are legătură cu multitasking-ul. E despre casa ta interioară, despre locul în care te simți bine cu tine. Și când ești acolo, nimeni nu-ți poate lua acel sentiment.

Pentru că fiecare om e unic în felul lui. Și asta face lumea mai bogată.

The post Acolo unde Echilibrul a ajuns acasa. appeared first on Doar eu.

Știi, aș fi avut atâtea să-ți povestesc,
dar nu am avea timp de toate,
acum când s-a inventat graba, chiar nu am avea timp …
Iar timpului … pare să-i placă această fugă a noastră.
Nu mai avem timp…
lucrurile simple au devenit mult prea costisitoare…
De multe ori nu le înțelegem, sau poate ne prefacem …
Deși … definițiile lor le știm pe de rost …
Mulțumesc, Te iubesc, loialitate…
Cuvinte sacre ieri, ce astăzi par uitate,
Mereu se găsesc alții să ne povestească despre ele…
Mă rog… în felul lor distorsionat…
pentru simplu fapt că suntem contemporani cu…
“Atât s-a putut”…
Uneori e mult prea simplu să uităm,
iar uneori mult prea greu să fim iarăși noi…
Fără patimă, fără orgolii,
fără a uita cine și când ne-a ajutat…
Știi, am să-ți scriu, să simt mirosul de hârtie,
Cu mici greșeli … inevitabil mici greșeli,
Autentic, un alt cuvânt, ce pare să nu fie,
Pe placul celor care astăzi ne învață ce să vrem.
Căldură inimilor noastre, înghețate într-un fel de comedie,
Doar prin iubire, e antidotul ce poate stinge un “infern”,
Aș vrea dacă se poate, când iar va fi furtună,
Să pot uita mai des, la fel să pot ierta,
Mai lasă-mi un răgaz să pot a-mi spune ruga,
Iar Doamne de mă ierți, te rog a ne ierta.
Pentru cei care au învățat să tacă … s-a născut “dorul”,
Iar pentru cei care au învățat ce-i smerenia, s-a născut iubirea,
Prea aroganți în drumul nostru zilnic spre ambiții,
Deși credința peste tot o afișăm,
Prea antrenați acum, să ocolim “scrobiții”,
Uităm că am avut, cumva același țel …
Smerit, cuvântul care a îngenuncheat imperii,
Apare acum sporadic în note de subsol,
Uitat de cei ce ieri, credeau cu înverșunare,
E mult mai simplu astăzi a judeca ușor.
Pasaje scurte, fraze … chiar pline de emoții,
Citite ieri în cărți ce astăzi poate dor,
Ne amintim cu drag ce ieri spuneau bunicii,
Dar fără să învățăm nimic din teama lor.

The post Smerit … appeared first on Doar eu.

Perfectă e ziua ce se împarte,
Între a fi și a putea,
Iar pentru atunci când nu știi multe,
Perfect e să poți învăța.
Util să asculți acele sfaturi,
Ce par a-ți “dezlega” misterul,
Dar fără practică probabil,
Vei fi un fel de librărie.
Ascultă inima ce-ți spune,
Ea îți vorbește prin dorințe.
Aproape în tot ce se întâmplă,
Este un punct de referință.
Vei găsi o mie de motive,
Să ceri și să asculți sfaturi,
Iar după un timp,
Vei găsi încă o mie de motive să le uiți.
Te vei, construi, reconstrui,
Vei găsi aripi acolo unde te aștepți mai puțin,
Vei râde, vei plânge, vei cădea, te vei riddica,
Iar acolo unde totul are sens, vei găsi liniștea.
Vei cânta, vei dansa,
Vei fredona melodii care abia ieri le-ai auzit,
Vei dori și zgomot și liniște,
Dar echilibrul are un singur punct de reper,
el vine din interior.
Vei face o mie de lucruri,
Adunând zile, săptămâni, luni și ani,
Unele lucruri îți vor aduce cea mai mare bucurie,
Iar unele te vor antrena în cel mai mare haos,
Totul ține de tine și de felul cum te privești!
De acolo începe Eu!

The post zile, săptămâni, luni și ani appeared first on Doar eu.

Ne amăgim că suntem perfecți,
După, suntem dezamăgiți de imperfecțiunile noastre,
Căutăm formule magice pentru a găsi perfecțiunea,
Dar aflăm că cele mai vii amintiri sunt acele lucruri mici imperfecte,
Căutăm, fugim, ne rătăcim, ne regăsim,
Iar uneori chiar ne plictisim de acea repetare aproape perfectă,
Indignați că nu putem alege două răspunsuri,
Iar de cele mai multe ori uimiți de perfecțiunea înșelătoare.

Ne amăgim că suntem empatici,
Dar ne dăm seama că nu putem plânge cu toții în cor,
Pe urmă cautăm energic ce înseamnă compasiune,
Dar ne adâncim atât de tare privind la cine a dat și cine a luat,
Uitând că cele mai mici daruri, aduc cele mai mari bucurii,
Iar uneori uităm, că nu e important doar să oferi,
Dar Destinul are un mod inedit, în a descrie coincidența,
El ne învață cum să primim și ce să primim.

Ne amăgim că știm tot, dar aflăm că nu știm ce ar trebui să știm acum,
Putem auzi, dar nu avem puterea de a auzi tot,
Ne strecurăm într-o imperfecțiune perfectă,
De multe ori imaculată doar în mintea noastră,
Prea simplu a devenit atât de generos,
Încât simplu a devenit uneori o povară,
E mult mai simplu să criticăm, amăgiți de perfecțiunea noastră,
Iar acel “ai dreptate” a devenit doar o scuză obișnuită.

Fugim după prietenii sincere, ne facem mulți prieteni,
După, rușinați de alegerile noastre, ne dăm seama că sinceritatea e o delicatesă,
Deși vom întâlni oameni sinceri în călătoria noastră,
Uneori mult prea sinceri să-i ascultăm până la final,
Așa înveți ca toate au un sens, când nu te mai lupți pentru “cine are dreptate?”,
Înveți că important e să asculți, fără a mai proiecta, perfecțiuni, sau imperfecțiuni,
Când știi sigur de ce ai nevoie, nu mai contează ce alegi,
Orice ai alege, e alegerea perfectă!

The post Alegerea perfectă appeared first on Doar eu.

Punem și puțină practică deși nu țin morțiș să sune a curs de dezvoltare personală. Să recapitulăm puțin: Iubire, compasiune, iar unde nu ne mai regăsim spunem NU(plecăm din acea conjunctură).

“Trauma”

Atunci când suntem mici și suntem abuzați de părinți, profesori, frați mai mari, să spunem aleator aparent o simplă jignire “ești prost”(nu aș spune chiar banal) teoretic tu ar trebui să reacționezi ceva de genul: Ce te face să gândești așa? de ce folosești asta referitor la mine? … Dar nu reacționezi … Părinții, profesorii, reprezintă autoritatea, frații sau copiii mai mari din instinctul de conservare nu le răspunzi, practic tu începi să duci povara. Cine a fost abuzat, va abuza la rândul lui. Cine te jignește “ești prost” și dacă ceilalți din jur aprobă, în unele cazuri chiar se amuză pe această temă deja în subconștientul tău de persoana abuzată cauți motive pentru acest incident. Dacă aceste traume provin de la “autoritate” deja consideri un lucru normal ca tu la rândul tău să folosești aceste jigniri.
In situații de criză tu vei folosi aceste jigniri, din abuzat devii abuzator. Și explicația este foarte simplă ți se pare o situație normală. Dacă cineva se va comporta altfel decât tu ai așteptări chiar dacă nu spui asta deschis, dar in gândul tău spui sigur “băi ești prost?”
Iar tiparele atrag tipare, ai să observi că oamenii ăia pe care i-ai întâlnit ieri și “parcă te știi de-o viață”, astăzi te enervează la culme. Pentru că tu atragi acele tipare care iți sunt familiare, chiar daca ți-au produs râni, ele zac în subconștient. Până te vindeci(“te întorci la tine”) ai să folosești sau ai să atragi acele tipare dăunătoare. Dacă cineva o să folosească acele jigniri dar nu împotriva ta, tu ca persoana abuzată o să încerci instinctiv să ripostezi, deja simți nevoia să critici, să intervii.
Paradoxal tu care folosești acest cuvânt, pe oricine auzi că-l folosește deja nu mai sunteți prieteni. Până nu te vindeci ai să trăiești duplicitar, în mare parte o minciună. Involuntar să ne protejăm, băgăm totul sub preș.

“Dumnezeu iți trimite aceeași lecție până o înveți”

Când începi să te vindeci, când apare acea dorința să vezi de ce? Sau de ce folosesc eu asta? Când începe să apară acel nivel de conștiință, ai să observi că te poarta prin tot labirintul, până ajungi la sursă. Chiar dacă nu dorești acest lucru, nu te vei “vindeca” până nu ajungi la sursă. “Dumnezeu” se oprește să-ți trimită tipare, atunci când vindeci rana și tu la rândul tău nu mai folosești nici pentru a justifica acțiunile cuiva, nici pentru a a-ți vărsa nervii. Pentru că în momentul când vindeci folosești compasiunea, pentru că atunci știi sigur că nu ai dreptul să judeci, să critici sau să justifici în vreun fel o traumă. Pentru că atunci când te vindeci ai să spui ceva de genul: Nu a fost prea inspirat sa rezolve o situație, atunci la nervi mi-a adresat o jignire(folosesc compasiunea). Nu mai accept aceasta situație, dar nu voi riposta la nervi ca el, pentru ca acum eu gândesc(nu am dreptul sa judec sau sa critic). Implicit folosesc iertarea pentru a nu rămâne cu traume toată viața, dar spun stop, deci în nici un caz … Te iert, deci poți să mai faci.

Exemplul este random cu “ești prost”, deși pare minor, nu e minor, am adăugat de la mine “autoritatea” deși nu e exclus să se întâmple așa. Puteți studia fenomenul “bătaia este ruptă din rai” eu aș traduce ceva de genul, nu pot gestiona situații de criză și atât mă duce capul. Trauma se poate instala fără să-ți dai seama și de la cele mai variate forme. Natura umană este sensibilă, când ești copil ești și mai fragil. Poți și ca adult să te transformi într-o secunda din cauza unui șoc. Nu ai limită de vârstă.

“Iertarea”

Să spui doar te iert, în contextul unui abuz, unei traume? Ca să nu dramatizez ar trebui să existe și ceva în afara de “te iert”, dacă eu simt anxietate, stres, sau orice alt disconfort, chiar dacă nu e o cauza reală, nu vei rezolva nimic doar cu “te iert”. Da trebuie să înveți să te ierți pe tine, ca să treci mai departe, trebuie să înveți să ierți partenerul pentru că apus 3 linguri de sare în loc de 4(deși asta e discutabil). Da te iert pentru că ai greșit, dar trebuie să mă convingi că nu mai faci asta; pentru că a doua oară devine un tipar. Odată ce folosești compasiunea e o altă formă de iertare.

Mai e un aspect, dacă tu te îmbraci în roșu și te duci la taur, pot folosi compasiunea pentru tine, dar nu știu cum să-ți explic … O cam cauți. Nu pot gândi despre taur ca ar fi “idiot”, ăla e instinctul lui, eu știu lucrul ăsta despre taur … nu ca aș găsi o scuză… Nu caut scuze. Și nu mă refer doar la “tauri”, dar asta de dragul discuției… Dar cum am mai spus: Nu am dreptul să judec, să critic, pot doar iubi sau folosi compasiunea, eventual să plec.

“Compasiune”

Mi-ar fi foarte ușor să spun compasiune sau empatie… Dar nu am folosit “empatie” = este capacitatea de a înțelege sau a simți ceea ce simte o altă persoană, din perspectiva acesteia.
Tradus ar suna ceva de genul “Înțeleg de ce mă faci <prost> și te invit s-o mai faci.” Tu ești la fel cu acea persoană, nu va diferențiază nimic. Doar perioada de timp.
Deci doar compasiune “înțeleg că e într-o perioadă proastă, îmi pare rău pentru el(nu judec) … Dar nu pot merge mai departe/ sau / trebuie să mă asigure și nu prin vorbe(vindec)”. Dacă noi permitem anumite lucruri vor deveni obiceiul nostru.
Abuzul fizic e absolut la fel ca abuzul psihic, faptul că nu se văd urme vizibile, abuzul psihic poate fi cu mult mai grav. Faptul că trec eroic aparent fără urme, nu înseamnă că sunt un învingător. Până nu mă vindec sunt o victima. Ca și raționament foloseam cuvântul “dușman”, acum să facem un mic scenariu, cineva îmi produce rău și eu ca să nu fie de ajuns, mă gândesc și mâine si poimâine, poate zile, poate luni, poate ani(deci tot în folosul lui). Trebuie să vindeci pentru a pune stop. Da m-a “fraierit”(intenția de a mă vindeca și de a discuta despre asta) dar pe viitor nu o sa mai fac asta, asta, asta(schimb filtrele), voi evita aceste situații, dar nu mai are sens acum “să-mi torn cenușă în cap”(mă iert).

“random”

Sunt situații și situații, unele lucruri au un răspuns, unele lucruri așa s-au întâmplat din varii motive. Poate uneori chiar ni se pare(deși instinctul îți spune clar, când ai filtrele bune), dar nu încerca să răspunzi din instinct pentru că atunci răspunzi cu partea din trecutul tău(nevindecat). 10 secunde, 30 de secunde, 50 de secunde oferă un răspuns gândit și fără resentimente(nu critici, nu judeci) și nu încerc să transform totul într-un conflict(roșu și taur). Faptul că spun “nu mă regăsesc în această situație”, nu înfurie pe nimeni. Sigur în acest moment te văd nervos/ă, dar putem discuta mâine pe acest subiect când suntem amândoi calmi, acum sunt puțin agitat/ă(mut atenția pe mine, nu aduc o critică). Nu totul se poate rezolva pașnic, daca integritatea ta fizică este pusă în pericol, pleci sau fugi! Nu încerca să educi pe cineva că mai rău faci, evitarea unui conflict de cele mai multe ori rezolva conflictul.
Și un mic amănunt, de cele mai multe ori ai nevoie de un mic imbold pentru a ieși din buclă, poate fi o carte, un sentiment, o persoana apropiată… Nu lăsa ca un lucru aparent banal să-ți umbrească toata viața.

Nu e un text pentru cei vindecați, cum de altfel nu se vrea a fi un tratament sau o justificare, unele lucruri par ușor mistice sau desprinse de realitate, fiecare poate privi în sinea lui și poate spune cât de calm și liniștit este, oricine poate face o incursiune în interior, trebuie doar curaj.

“La nivel global, se estimează că 264 de milioane de oameni sunt afectați de depresie, sunt afectate mai multe femei decât bărbați.”

Scrisoare către fiica mea…
Draga mea…
ceva diferit … ziua a XVII a
…atunci cand liniștea nu mai e atât de apăsătoare.
Compasiune vs Iertare

The post Compasiune vs Iertare appeared first on Doar eu.

Chestia asta cu scrisul îmi induce mereu două stări, când simt că trebuie să scriu, nimic nu mă mai poate opri, totul curge fluid, pe de altă parte nu mă consider eu “alesul”, e lupta de a nu deveni ipocrit. “Copiii spun lucruri trăsnite”, noi adulții spunem de prea multe ori lucruri “trăsnite”, e mult mai ușor să cazi în penibil când nu cunoști subiectul si am văzut destui adulți care cad în capcana asta.

Pentru “… atunci când liniștea nu mai e atât de apăsătoare.” Liniștea apare când începi să te întorci la tine. Ce subiect incitant … îl dezbate toată lumea, apare acum în mai toate cărțile de dezvoltare personală, totuși eu încerc să-i dau forma pe care o gândesc eu și mai ales forma pe care am exersat-o până să o găsesc în cărți. Întoarcerea la tine ține de filtre, liniștea la fel ține de filtre; munca, succes, insucces, bucurii, tristeți, toate sunt legate de relaționarea cu cei din jurul nostru.

Partea asta cu introspecția, liniștea, echilibrul, “întorci la tine”( mă rog toate exprimă același lucru) este extrem de dificilă și fără să vreau mă întorc la partea cu scrisul … Chiar și doar în prezența ta să te dezbraci de anumite prejudecăți, idei, convingeri este extrem de dificil; și mai dificil e să ai curajul să te arăți vulnerabil. Inclusiv Sadhguru o spune: că toată lumea cu care interacționezi, la un moment dat te va lovi, intenționat sau neintenționat; atunci cand ești vulnerabil cu atât mai mult.
Instinctul nostru de supraviețuire se va activa inevitabil, e greu să rămâi obiectiv, mai ales cand ego-ul îți șoptește mereu că ai dreptate.

Iubire, echilibru – filtre – NU

Teoretic până la liniște interioară, ar trebui să lași doar iubirea și compasiunea ca forme de relaționare. Până să deprinzi chestiile astea cu: nu ai dreptul să judeci, să critici, e cale lunga, trebuie să experimentezi și să te delimitezi. Filtrele tale, concepțiile tale, principiile tale, nu au niciodată forma finală, tocmai pentru că suntem in mișcare. Indiferent cât de sănătoase sunt principiile tale, ieri aveau o formă și aveai o înțelegere asupra lor, mâine poți vedea cu alți ochi; pe măsură ce trece timpul experiența noastră își pune amprenta. De răbdare și echilibru ai nevoie și pentru iubire și compasiune, iar aici apare al treilea element NU. Puterea de a zice NU atunci când nu te mai regăsești în acel loc. Când integritatea ta fizică sau psihică îți este afectată, sau când totul în jurul tău nu mai corespunde valorilor tale sau concepțiilor tale; cel mai bine e să spui Nu și să pleci în tăcere. Tensiunea naște tensiuni, în astfel de cazuri folosește doar compasiunea.

“întorci la tine”

Toate tensiunile tale au un motiv, de regulă pentru auto-protecție “le bagi sub preș”(cum spunem noi Românii) … Tu deja te îndepărtezi de tine și sigur vei găsi motive și argumente că nu ai nici o vină. Filtrele pe acea zonă sunt jos, sau nu sunt. Până nu rezolvi acea stare, tot o să primești mesaje “Dumnezeu iți trimite aceeași lecție până o înveți”, mă rog nu toate la fel, dar au aceeași cauză. Când începi sa pui întrebări începi procesul de vindecare. Indiferent care ar fi motivul, când descoperi cauza filtrele tale se schimba.
Toate tiparele astea care ți-au produs rău se regăsesc și in acțiunile tale, de regulă când răspundem impulsiv fără a mai trece și prin filtru gândirii; de cele mai multe ori aceasta stare vine din trecutul nostru, din experiențele noastre. Când vei avea curajul să întrebi de ce ti se întâmplă acest lucru? de ce afectează? De ce simți tensiune? De ce simți anxietate? Vor veni și răspunsurile, poate nu imediat, dar sigur vei rezolva asta. Atunci se schimbă filtrele, modul de abordare, curajul de a vorbi pe această temă, curajul de a pune întrebări atunci când apar situații similare. Unele tensiuni apar din lipsa de comunicare sau comunicare proastă și atunci întrebările ajutătoare rezolva mult mai simplu. Dacă ceva te afectează sigur va avea impact si asupra relaționărilor viitoare, până nu rezolvi acel ceva liniștea ta este pusă sub semnul întrebării.

“Dușmani”

De regulă când încercăm să criticăm ceva la ceilalți se regăsește și în noi. Nu ne ajută la nimic încercarea noastră să vindecăm lumea, simpla noastră prezență e de ajuns. Facem mai rău când criticăm, oricine e criticat va intra în opoziție. Nimănui nu-i place să fie criticat. Eu personal nu cred în dușmani, sunt o sursă bună de feedback, sunt la fel de utili precum Prietenii. În unele situații cu mult mai utili decât cei ce se intitulează prieteni(falșii prieteni). Dușmani – te cerți de la același lucru, dar nu găsiți abordarea diferită pentru a găsi soluționarea acelei crize. Poate e vina ta și tu generezi acel conflict sau determini acea stare să apară. “Eu am greșit” e greu de spus, dar prin exercițiu învățam să ne asumăm.

“Nu-mi pasă”

Cei care se intitulează dușmani fără motiv, nu e problema ta cum vorbesc alții despre ei… Chiar dacă se referă la tine, vorbesc despre ei, dacă nu te afectează fizic “Nu-mi pasă” e singura cale. Nu poți fi iubit/ă de toată lumea cum de altfel nu poți iubi pe toată lumea. Nu ai timp fizic.

“Compasiune”

Indiferent ce sentiment apăsător simți din trecut, până nu vezi mai exact ce a generat această tensiune, se va manifesta sub diverse forme și în prezent. Folosește compasiunea pentru a ierta și înțelege acele lucruri. Poate cineva fără să-și dea seama ți-a produs un rău, cineva care nu avea acea “iluminare”. Noi la rândul nostru greșim dacă nu avem filtrele corect echilibrate, dacă nu ierți, nu te ierți, nu rezolvi situațiile care generează tensiune, anxietate stare de rău, vei fi într-o buclă și vei rămâne în acea buclă până rezolvi. Poate un eveniment din trecut te afectează acum, nu spun că e simplu să rezolvi, dacă nu ai acea deschidere să vezi ce te afectează și de ce te afectează, va rămâne acolo acel sentiment, inclusiv sentimentul de frică. Poate peste anumite momente nu poți trece singur/ă, cere ajutorul, e și ăsta un exercițiu, să găsești persoana potrivită pentru a discuta despre lucruri incomode. E dificil să lași parți vulnerabile la vedere, dar odată ce setezi bine “filtrele” vei găsi o mare ușurare.

Dacă nu ai puterea să spui Nu, te vei învârti în cerc, la un moment dat va răbufni și vei produce mai mult rău decât bine. Nu încerca să vindeci pe nimeni, cine se vrea vindecat cere ajutorul. Pentru a schimba starea de bine în locul în care te afli, e de ajuns exemplul tău. Dacă nimeni nu observă asta, nu are sens să stai. Te afli în locul și timpul nepotrivit.

“Iertare”

Astăzi scriu foarte puțin despre iertare(mă refer doar la acest text). Nu încerca să folosești iertarea ca instrument de manipulare, pentru că atunci sigur te minți. Lasă doar doi termeni să te ghideze: iubire și compasiune. Iubire pentru cei apropiați, compasiune pentru cei ce nu te înțeleg. Când spui “Bine te iert!”, daca nu ești bine echilibrat, ego-ul tău iți șoptește că faci un favor. Viața e despre cum e să fii fluid, nu e despre tensiune, nu e un troc, îți dau ceva îmi dai ceva. Viața e despre ” Merit să fiu …fericit, iubit, apreciat,respectat”, cum de altfel e despre: Nu am dreptul să critic, să judec …

Liniștea e despre risipirea tensiunilor tale, nu e despre zgomot. Daca găsești echilibru, indiferent unde te afli nu te va afecta!

Dacă găsești aici(în acest text) ceva care să te ajute, nu lăsa amprenta mea, du munca mai departe, transformă în obiceiurile tale, modelează după nevoile tale. Mă bucură orice feedback, dar nu mă consider un influencer. Învățători sunt puțini, extrem de puțini au harul asta!

Scrisoare către fiica mea…
Draga mea…
ceva diferit … ziua a XVII a
…atunci cand liniștea nu mai e atât de apăsătoare.
Compasiune vs Iertare

The post …atunci cand liniștea nu mai e atât de apăsătoare. appeared first on Doar eu.

“Am învăţat că atunci când sunt supărat, am dreptul să fiu supărat, dar nu am dreptul să fiu şi rău.” – Octavian Paler – Avem timp.
… Scrie frumos, scrie simplu, scrie pe înțelesul tău, pentru atunci când înțelegi câte ceva. Când am citit “Avem timp” mi-am zis waw… după am început sa aleg părți care mă interesau sau care erau de actualitate, oarecum mă însoțește mereu și consider că mai fiecare se regăsește in cele scrise de Octavian Paler … Dar nu mi-am propus sa fac un eseu pro Octavian Paler, spun doar că merită citit, iar pentru mine unele din rândurile dumnealui au o mare însemnătate!

Încep cu acest citat chiar dacă mi-a fost insuflat și nu l-am descoperit singur. Faptul că mi-a fost servit cu subiect și predicat aplicat într-o conjunctură potrivită, are oarecum o anumită semnificație și e unul din sfaturile de care țin cont… Dar fără să vrem devenim subiectivi, nu ca aș vrea să ofer o definiție generală, dar asta e realitatea, cam orice auzim, întâlnim sau citim transpunem la situația noastră și la modul nostru de înțelegere și ca să simplific pot fi subiectiv chiar acum.

De cele mai multe ori chiar dacă primim informația corectă, dacă nu trăim acea experiență pe propria piele nu o putem “digera”, devenim instantaneu “Toma necredinciosul”, iar în unele locuri nu rămâne doar la nivel de individ, se răsfrânge asupra comunității… Să cred? Să nu cred? Prea multe întrebări cu prea multe variante de răspuns … Credința oarbă și uneori prost înțeleasă a dus la multe orori în trecut și nu trebuie să mă credeți pe cuvânt puteți verifica și singuri. Dealtfel și “necredința” te face să alegi cele mai neclare “cărări”, dar nu vorbesc despre religie și nici nu fac un eseu despre asta.

Pentru cine nu a simțit niciodată foamea, pâinea e făcută doar din făină și apă, te chinui de pomană să explici … pentru că oricum vei întâlni pe cineva care nu crede… Iar eu dacă nu am trecut prin asta? În cel mai bun caz voi rezuma cu: “Ce poveste frumoasă!” Pentru că adevărul va fi mereu undeva la mijloc, unde va exista: adevărul tău, adevărul meu și adevărul!
Pentru cine nu a simțit nefericirea, fericirea e o stare de spirit … vine de nicăieri și rămâne acolo. Prea puțini oameni înțeleg și folosesc empatia, vine un moment când si cei mai empatici pot deveni subiectivi, dar nu vorbim despre excepții care confirmă reguli?!

Nu cred că vei putea explica “moartea”, unei persoane care nu a pierdut nici o ființă dragă, poate prin cuvinte reci și uneori la limita dintre mit și realitate. Nu vreau să par sinistru, doar aduc in discuție lucruri naturale care ți se pot întampla, lucruri pe care uneori le crezi, uneori nu le crezi și uneori regreți pentru că nu ai putut crede mai devreme că ți se poate întampla.
Dar vorba lui Octavian Paler ” .. avem timp să primim lecţii şi să le uităm dupa-aceea,avem timp să primim daruri şi să nu le-nţelegem.Avem timp pentru toate.”

Am întâlnit persoane care după unele experiențe, au devenit mai calzi mai umili mai empatici, cum de altfel am întâlnit și oameni când unele experiențe nefaste i-au transformat în niște oameni reci … Au preferat să uite, nici nu sunt de condamnat … Cred sau nu cred? Acele experiențe i-au transformat deopotrivă și uneori mult prea vizibil să nu poți face diferența … Trebuie doar să observi …

Pentru cine nu a simțit durerea e greu să înțeleagă ce înseamnă boala, unde uneori pragul dintre viață si moarte e presărat cu rugăciuni către ceva în care nu ai crezut vreodată. Dar e un pas în față, decât să accepți să dispari fără nici cel mai mic efort mai bine te rogi la orice. Par subiectiv, dar nu vreau să aduc în discuție perioada când scriu aceste rânduri. Am auzit prea des despre “generații de sacrificiu” … fiecare perioadă are momente cu pro si contra. Și dacă tot vorbim despre boală … nu am destule argumente sa te fac să înțelegi ce e bine și ce e rău, pentru că nu sunt medic. Dacă nu există acceptarea, mereu v-a exista cuvântul tău împotriva cuvântului meu… o mare “remiză” … Ar mai exista o remarcă … să nu faci rău celor din jurul tău chiar și din neștiință, dar această regulă se poate aplica peste tot…

Să crezi? Să nu crezi? … greu de spus… uneori ai nevoie doar de încredere, uneori de informații solide, uneori ai nevoie doar de timp și uneori doar de instinct … Cred că unele lucruri oricât de inteligent au fost rânduite aș fi preferat să nu le înțeleg și să nu le simt. Pentru că uneori oricât te-ai pregăti și oricât ai crede, viața te ia pe nepregătite. E un citat al lui Nicolae Iorga unde explică lucrul ăsta … “Sunt lacrimi aşa de grele şi de fierbinţi, încât ochii nu le pot plânge, ele zac în inimă, arzând-o.” … dar ar fi bine să înțelegi cât mai târziu acest citat… sau de loc, dar nu am idee dacă se poate întâmpla… Eventual poți să ignori orice nu îți face bine, crede doar in ce ți se aplică doar ție, dar nu uita evită sa faci rău celor din jur! Chiar si dacă te gândești la asta, uneori e de ajuns!

Pe de altă parte ar fi puțin nedrept ca cineva să-ți înțeleagă suferința, ar însemna să fi trecut măcar odată prin acele stări … Da, uneori e mai bine să nu crezi …ferit în bula ta de cristal … doar că nu suntem singuri pe pământ, chiar dacă contează doar persoana ta, depindem unii de ceilalți … Să te bucuri sau să plângi în tăcere? Uneori contează prezența unei persoane … chiar dacă ar exista riscul să nu te creadă! Dar nu e un risc e o asumare … Știi? uneori mi-aș fi dorit să nu am dreptate … Cum de altfel în anumite împrejurări să nu cred atât de ușor … Depinde doar de mine în cine am încredere și tot de mine depinde de ce am ales să cred … sau poate să nu cred!

Vă îmbrățișez cu drag,
Să ne auzim sănătoși și veseli!

The post cred … că uneori ar trebui să cred?! appeared first on Doar eu.

Bună dimineața, să stii, am pus de cafea, te așteaptă! Glumesc, mai ai cateva ore bune de somn, vorba unui contemporan “folosește-le cu înțelepciune” …

Vorbeam zilele trecute despre neîncredere, dar mai întâi de toate simțeam nevoia sa mă repet. În discuțiile dintre noi mereu uităm cine a fost primul … Oul sau găina? asta recunosc mă distrează maxim, dar mă și bucură în același timp!

Cum îți spuneam e o situație ingrată sa vorbești despre subiecte “fierbinți”, dar viața nu e făcută doar din lucruri drăguțe … și ca să vizitezi Raiul mai întâi trebuie sa treci prin iad… de fapt așa e și firesc, altfel nu am mai putea aprecia.

Pe de altă parte dacă aș ezita la nesfârșit ar însemna să nu mai fiu eu, ar însemna să mai “înot” în aceleași frici pe care le consider de mult vindecate.

Până la neîncredere, aș vrea să-ți vorbesc despre “ce vor unii să audă”, uneori viața te pune în situația delicată de a face și lucrul acesta. Atunci când cineva nu e pregătit să audă ceea ce ai de spus chiar e indicat să faci asta … Nu însemna că minți, efectiv te protejezi de situații neplăcute, știu sună cam egoist, dar ca să oferi armonie trebuie sa fii tu într-un echilibru perfect. Dacă vrei să fii un/o Prieten/ă adevărat/ă indiferent de natura relației ar trebui sa exprimi lucrurile așa cum le vezi tu. Cine se va supăra pe felul cum gândești, sigur nu îți e Prieten și nu mai are rost sa te afli în acel loc! Deja în locurile unde trebuie sa te explici prea mult, sau să explici felul tău de a fi, ar trebui să faci un pas înapoi, ar trebui să dispari în liniște. Nu e nevoie să spui prea multe  când “pleci” și e posibil să simți nevoia să mai “strigi” acolo unde consideri că se mai poate îndrepta câte ceva … Dar cu cât vei încerca mai mult cu atât te vei îndepărta mai mult. O viață în armonie vorbește despre șoapte nu despre strigăte, acolo unde dispare echilibrul apare nesiguranța, neîncrederea și de cele mai multe ori mult zgomot pentru nimic.

Când griurile se contopesc ai nevoie să ștergi tot și să rămâi în tăcerea albului imaculat.  Liniștea e cu mult mai importantă decât cele mai clare adevăruri. Nu încerca să umpli goluri cu alte goluri, că te vor goli de tot … cei care te vor aprecia se vor așeza lângă tine în tăcere, ceilalți vor încerca sa te schimbe în funcție de interese.

Neîncrederea ca orice frică sapă adânc și de-o parte și de cealaltă. Și ca orice frică te face irațional. Nu încerc să fac un colocviu pe această temă, nu asta e scopul! Vreau să-ți spun că odată ce treci prin anumite lucruri, când reapar … sunt evidente le observi de la distanță și nu cu prea mult efort. Cred că atunci când principiile de bază dispar se creează un dezechilibru și aici mă refer la relațiile umane.  Reciprocitatea, bunul simț, empatia, compasiunea, capacitatea de a-ți asuma, lipsa lor duce la dezechilibru. În orice caz vei întâlni și minciuna, mai mult sau mai puțin evidentă. Și manifestările sunt destul de ușor de observat, dacă vrei … precum un cățel speriat ce mușcă fără discerământ atunci când se simte atacat.

Lipsa dialogului duce de cele mai multe ori la multe confuzii, sau a dialogului trunchiat. Trebuie doar să ai capacitatea și dorința de a îndrepta toate astea. Știu că ai tendința să ajuți, ai grijă sunt cazuri când cei pe care îi “vindeci” te vor urî, e precum bolnavul după vindecare… nu va mai fi așa bun prieten cu medicamentele. Dar dacă vrei să ajuți … oferă iubire și Prietenie necondiționată. Prin iubire poți vindeca multe. Și ca o paranteză, încearcă toate formele de iubire nu te opri doar la una dintre ele…

Era o chestie cu ” self-esteem “, eu îți spun varianta mea, dă oamenilor din jurul tău toată puterea, uneori e chiar necesar să faci asta, așa vezi ce pot și unde se poziționează. Știi cum e, de multe ori când ne adresăm cuiva, vorbim mai mult despre noi, putem folosi și reversul, asta depinde doar de câtă imaginație avem.

Ștefan are o vorbă ” cu toții avem o aură, cu cât e mai vizibilă cu atât vom fi mai atacați” … Dar scopul tău nu e să fii iubită de toată lumea și sincer să fiu nici nu ar fi posibil … Scopul tău e sa trăiești în armonie cu tine, să lupți pentru planurile și idealurile tale și pe cât posibil să nu fii opțiunea nimănui. Poți aplauda oricând, dar nu te poziționa doar acolo … scriam mai sus de reciprocitate. Și nu te folosi de oameni, pentru că și ei se vor folosi la rândul lor de tine, învață să delimitezi clar lucrurile pe care nu vrei să le primești … acceptându-le? fără să vrei … le adopți.

Poți schimba orice dacă ai răbdare și voință, un singur lucru să nu schimbi “copilul din tine”, lasă inocența aia nealterată pentru că ea te învață despre iubire, despre iertare, despre bucurie, despre tot. Când schimbi asta, lumea ta se v-a schimba complet și ar fi păcat.

Sunt convins că experiența ta va fi cu mult mai bogată decât cuvintele mele care de cele mai multe ori sunt extrem de simple, de aceea nu aș vrea să le privești ca sfaturi, doar să treci peste ele. Pe unele le-ai simțit chiar tu și tare aș fi vrut sa le știi doar din “auzite”. Dar oricât aș simți nevoia să te protejez, știu că lucrurile învățate pe propria piele sunt cu mult mai valoroase. Nu o fac neapărat din generozitate, dar vreau să mă protejez … pentru că atunci când tu suferi odată, eu sufar de zece ori mai mult și tare nu aș vrea să sufăr pentru lucruri nesemnificative!

Știu că înțelegi fiecare frază, fiecare cuvânt, deci nu simt nevoia să dezvolt mai mult, nu știu care a fost primul, dar oul e cu mult mai frumos!

Te iubesc, te pup, “ai grija despre tine”,
apropo sper sa nu mă lași sa termin cafeaua singur …

Scrisoare către fiica mea…
Draga mea…
ceva diferit … ziua a XVII a
…atunci cand liniștea nu mai e atât de apăsătoare.
Compasiune vs Iertare

The post ceva diferit … ziua a XVII a appeared first on Doar eu.

Scrisoare către fiica mea…
Bună dimineata, știu că nu te-ai trezit, dar îți scriu aceste rânduri pentru atunci cand îți vei savura cafeaua. Se îngână ziua cu noaptea și aroma de cafea  aproape te face sa nu mai simți aerul rece al dimineții, la mine cafeaua e gata …

Aș fi formulat oricum, dar mi-am adus aminte că unele fraze sunt folosite excesiv și aproape a dispărut frumusețea lor. Sunt sigur ca tu înțelegi semnificația fiecărei fraze, fiecărui cuvânt, uneori nici nu mai e nevoie sa le rostim …   Candva cineva mi-a spus ca te poate speria intalnirea ta cu tine în aceeași încăpere. Mă face sa zâmbesc acum acele gânduri, acele amintiri.
Scriam despre echilibru, dar la fel de importantă este și odihna, nu incerc sa dau o definiție a termenului medical, o fac alții mult mai bine decât mine … Dacă risipești timp, resurse, emoții, pe momente neimportante, atunci cand vei avea nevoie de ele, sigur nu vei face față. Am putea compara cu lacrimile, dacă le risipești doar pe momente de tristețe, nu le vei mai avea atunci cand trebuie să “plângi” de Fericire!

Momentele extraordinare din viața ta, vor veni atunci când ești pregatită să le înțelegi, vor veni în liniște, fără prea mult zgomot și atunci când te aștepți mai puțin. L-am innebunit pe Ștefan cu întrebarea asta “când ești sigur?”… mă rog e din alt domeniu, dar e valabil cam în orice … Răspunsul lui a fost mereu constant “efectiv vei ști”.
Ce-i drept lucrurile unice, cer timp, răbdare, atenție, nu le poți obține oriunde și în compania oricui, ai nevoie sa știi ce sa ceri? și unde să cauți? Să ceri impropriu zis, dar nu te aștepta la minuni acolo unde nu vor exista minuni. Și un mic detaliu ar fi … sa avem maturitatea să înțelegem ceea ce primim, pentru că se mai întâmplă uneori sa fim dezamăgiți de propriile alegeri …

Amprenta ta e cea mai solidă moștenire, nu-ți poate fura nimeni asta și dacă nu ești pregătită să dai tot ce poți atunci când chiar e necesar, vei lăsa doar jumătăți de măsură. Stai linistită oricum vei fi privită distorsionat,  dar oamenii importanți din viața ta te vor privi la adevărata  valoare și cred că merită tot efortul.

Fiecare “lecție”, fiecare încercare, te vor ajuta să deschizi într-o zi o pagină memorabilă și cu siguranță nu te vei putea înșela de unicitatea ei. Avem tendința să anticipăm viitorul tocmai pentru a nu mai suferi, dar blocând lucrurile “rele” să apară vom bloca și lucrurile bune sa pătrundă în viața noastră. Trebuie doar să știm sa alegem … și uneori e important cu cine vorbim despre alegerile noastre.

Fă lucrurile în felul tău, pe cât posibil diferit și nu încerca să mulțumești pe nimeni, la final de zi tu trebuie sa fii mulțumită. Și pe cât posibil deși timpurile o cer nu încerca să răspunzi doar cu ce vor alții să audă, după cum spuneam amprenta ta rămâne unică, trebuie doar să o lași!

Dacă ții cont de cateva elemente vei avea plăcerea să savurezi cafeaua zâmbind în fiecare dimineață! Viața e cu mult mai frumoasă și mai complexă decât putem noi să o descriem în cuvinte!
Poftă bună la cafea! Te iubesc!

Scrisoare către fiica mea…
Draga mea…
ceva diferit … ziua a XVII a
…atunci cand liniștea nu mai e atât de apăsătoare.
Compasiune vs Iertare

The post Draga mea… appeared first on Doar eu.