A mai căzut o frunză, în liniște plutind,
la fel ca anii tăi, pășind în amintiri,
în suflet primăvară, la tâmple nins de mult,
e ruginiu azi crângul, iar tu de nepătruns.
Copil fiind te rogi, ca anii în zbor să treacă,
naiv în a cunoaște, a vieții tainic sens,
ai vrea deopotrivă, ca toate să apară,
dar fără de “răbdare”, că asta nu înțelegi.
Matur privind la frunza, ce un decor pictează,
pastel de bucurie, al toamnei fin tablou,
cu tine a învățat, iubirea să se nască,
Tot tu, cu măiestrie, descrii cuvântul dor.
Ce repede trec anii, șoptești ușor în barbă,
îmbraci în grabă rolul, răspunzi la întrebări,
Până mai ieri copil, azi ești părinte iată,
Răbdarea e ca frunza, ce “vede” multe ploi.
S-au strâns și anii tăi, asemeni unor frunze,
parfum seducător, de amintiri plăcute,
la început ai timp, la fel și inocența,
dar poate mai târziu vei înțelege multe.
Așa precum copacii, își leapădă veșmântul,
aștepți la fel ca ei, un altfel de început,
în suflet primăvară, afară poate plouă,
te aștept cu nerăbdare, cu drag sa mă încânți.
0 Comments