Tu-mi ești în gânduri, maică sfântă,
Îmi ești icoană între icoane,
Mi-ai alinat durerea în tihnă,
Mi-ai dat speranță sa fiu mare.

Mi-ai dat povață cum să caut,
Iar printre a mele căutări,
Tu m-ai lăsat să-mi găsesc calea,
Chiar după multe frământări.

Nu m-ai certat atunci când drumul,
Mii de cărări părea să arate,
Măicuță dragă tu-mi știi totul,
Știi bucuria, îmi știi oftatul.

M-ai odihnit prin vorba caldă,
In duioșie m-ai scăldat,
Mi-ai dat măicuță sfaturi bune,
Chiar și atunci când m-ai certat.

Mi-ai arătat prin vorbe simple,
Cum pot deschide multe uși,
Sa nu mă învârt între cuvinte,
Când sigur am ceva de spus.

M-ai învățat ce înseamnă truda,
De cinste tu mi-ai povestit,
Ce înseamnă om de omenie,
Să țin măicuță fruntea sus.

De-ar fi să adun povața toată,
O viață știu, mi-ar trebui,
Dar timpul maică nu ne iarta,
Ce e trecut, e bun trecut.

M-ai învățat ce înseamnă aripi,
Despre speranță mi-ai vorbit,
Maicuta mea cu bunătate,
Ce înseamnă, Îngeri pe pământ!

Categories: ... poezie

Adrian

M-am nascut intr-un orasel mic de provincie, e locul unde am descoperit dragostea fata de natura, fata de porumbei, fata de oameni, e locul care m-a fascinat si locul care mi-a daruit cele mai multe bucurii. Cand uit ca sunt mai bine de 20 si ceva de ani de cand lucrez in IT, ascult jazz, sau Blues-rock ... Impartasesc toate aceste bucurii cu cativa Prieteni, nu foarte multi, pentru ca nu sunt atat de darnic, dar nici foarte zgarcit. Obișnuit să privesc doar in alb si negru, nu cred ca deosebesc prea bine nuantele de gri...si cred ... nici nu ma definesc. Cand mai ramane ceva timp, cred eu ca-mi place sa rasfoiesc cate o carte, as prefera istorice...dar nu e musai si nici nu fac o regula din asta. Cand am ceva de spus despre Columbofilie scriu pe www.aspigeons.ro. In rest imi ocup timpul printre servere si script-uri.

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *