… fără judecată

De mici ne naștem toți cu Dumnezeu în noi,
Dar câtă răutate și ură și război,
Din ce sămânță apare această transformare,
În ADN e scris, judecători se pare.

Judecător e Unul și cred că e de ajuns,
Dar greu de mulțumit pe toți cu acest răspuns,
Avem așa un țel, nemulțumiți, se pare,
Dar nu de noi, de alții, așa la întâmplare.

Iertarea, e despre tine, de crezi e și util,
Nu-ți face scop în viață să ierți la infinit,
De crezi sau poate nu, doar Dumnezeu te iartă,
Asta e “treaba” Lui, deci lasă-l să o facă.

Judecători avizi de adevăruri multe,
Puțin cam indeciși când e și despre “tine”,
Iar judecata, da, să fie cât mai dreaptă,
Dar nu a ta, firește, a noastră judecată.

Un sânge de latin și eu la rândul meu,
În propriul joc mai cad deși nu este nou,
Ideea e foarte simplă, dar nu ca și un sfat,
Nu judeca de fel, la rândul tău vei fi, chiar aspru judecat.

Vânăm greșeala clar, chiar filozofii o spun,
Dar nu e musai, astăzi, să-i credem pe cuvânt,
Putem schimba cam toate, chiar și a noastră schismă,
În Judecata Lui, firească, nu este loc de ură!