Crezând că doar vântul și frigul te îngheață,
Nimic nu te îngheață ca propria dramă.
Iubește și toamna, iubește și iarna,
Atunci vei avea caldura eternă.
Așteptarea îngheață, la fel și uitarea,
Câte lucruri înveți dacă știi ce-i răbdarea?
Tu oferă mereu, fără gânduri să ceri,
Doar așa vei zâmbi, amintindu-ți de ieri.
Iubire sau ură, dragoste, frică,
Depinde ce alegi și știi că se aplică.
Alege să fii, mereu așa cum te știi,
Doar tu poți decide asta, în fiece zi.
Iubire oferă și fără măsură,
Iartă trădarea și uită de ură.
Decât sa trăiești cu frica că pierzi,
Mai bine de o mie de ori, te reinventezi!
“Doar eu” pot sa fac, amintește-ți să spui,
Când răbdarea te încearca și încredere nui?!
Și repetă asta până începi să înțelegi.
Că ai libertatea sa alegi ce dorești,
Pentru că nu mai conteaza cine te uită,
Iar cei ce contează vor ști să îți spună.
“Doar eu”pot să fiu într-o mie de feluri,
O mie de trăiri într-o mie de țeluri.
Și ai ales să fii, așa cum te știi,
Fără teama că mâine, nu îți vei mai aminti!
Doar tu sau eu în egală măsură,
Avem puterea să alegem, ce e bun să rămână.
Stăm prea mult supărați, pentru ceva ce nu există,
Viața e prea scurtă să mai fie și tristă!
Așa vei deveni “Doar tu”, poate fără să crezi?!
Nu mai contează ieri, dacă azi înțelegi.

Multumiri Jeno Major pentru imagini!

 

Categories: ... poezie

Adrian

M-am nascut intr-un orasel mic de provincie, e locul unde am descoperit dragostea fata de natura, fata de porumbei, fata de oameni, e locul care m-a fascinat si locul care mi-a daruit cele mai multe bucurii. Cand uit ca sunt mai bine de 20 si ceva de ani de cand lucrez in IT, ascult jazz, sau Blues-rock ... Din 2017 de cele mai multe ori ascult aceasta muzica pe bicicleta si uneori alergand prin parcuri. As putea spune ca am descoperit sportul la 46 de ani, frumoasa varsta :) Cu toate astea nu mi-e rusine sa ascult muzica de fanfara, e muzica ce am auzit-o pe meleagurile mele. Impartasesc toate aceste bucurii cu cativa Prieteni, nu foarte multi, pentru ca nu sunt atat de darnic, dar nici foarte zgarcit. De multe ori am fost criticat ca privesc doar in alb si negru, dar nu cred ca deosebesc prea bine nuantele de gri...si cred ... nici nu ma definesc. Cand mai ramane ceva timp, cred eu ca-mi place sa rasfoiesc cate o carte, as prefera istorice...dar nu e musai si nici nu fac o regula din asta. Cand am ceva de spus despre Columbofilie scriu pe www.aspigeons.ro. In rest imi ocup timpul printre servere si script-uri.

0 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *