Cuvântul

Ca orișice poveste, începi cu a fost odată,
Iar amintiri apar, te miri și tu de unde,
Ușor, ușor, în tihnă, aduni mănunchi de clipe,
Nu basme dintr-o carte, frânturi din viața ta.

A fost cândva o vreme când era doar cuvântul,
Menit să țină trainic, orânduirea vieții,
El nu cerea dovezi, nici martori să-l susțină,
Era ca o pecete, cuvântul ce l-ai dat.

Cuvinte înșiruite, pe o coală de hârtie,
Legau prietenii, dar fără obligații,
Era de ajuns să spui și mai apoi să fie,
Părea chiar simplu totul, dar tare complicat.

Trufia fără margini, gratuități meschine,
Sarcasm de ăsta ieftin și greu de explicat,
Erau taxate aspru, dar fără conotații,
Grandomania clar, n-avea ce căuta.

Mai existau cuvinte, dar mai atent alese,
Mai exista o snoavă, sau poate o zicătoare,
Te aliniau îndată și doar dintr-o privire,
Era cuvântul altfel și bine îmbrăcat.

Cuvintele de astăzi, un uragan în sine,
Iar multe goale, Doamne, să-mi ierți părerea mea,
De-ar fi, știi, cu folos, nici n-ai băga de seamă,
Dar multe se întâmplă și fără a explica.

Utopic, pueril, năucitor de simplu,
Orice cuvânt în sine are o putere a sa,
Iar uneori, să știi, indiferent de vremuri,
Găsești pe cineva să-ți poată explica.

Era, că bine zici, era o altă lume,
Mai simplă, mai frumoasă, te ascultau cu drag,
Nu doar pentru cuvinte, dar chiar aveai ce spune,
Ba chiar tăcerea atunci vorbea despre ceva.

14.11.2026