Infatuați nevoie mare,
Privesc cum lumea se adună,
Ei își rostesc frumos discursul,
De parcă ar spune noapte bună.

Predicatori fără de predici,
Cu vorbe spuse într-o clipită,
Cât de frumoasă e minciuna,
Când e în aur poleită…

Și fii atent aici la mine,
De nu vei face cum îți spun,
Nimic nu îți va merge bine,
Păcat de timp, păcat de drum.

Lăudăroși fără de seamăn,
Impart cu dărnicie “harul”,
S-ar vinde până și pe sine,
Dar nu contează, ăsta-i planul…

Cândva cuvântul era vorbă,
Dar nu doar spusă la întâmplare,
Acum înșiruiri de fraze,
Dar cine le mai dă crezare?

Știi, vorba dulce mult aduce,
Iar promisiuni fără de număr,
Dar și minciuna e o vorbă,
Ca alte lucruri spuse în glumă…

De farisei e plin pământul,
Iar Iude sigur întâlnești,
Dar mai depinde și de tine,
Pe cine, sau de ce îl crezi?

Știi, hoțul are un păcat,
Iar păgubitul are o sută,
Te poți preface înșelat,
Să nu înșeli că viața-i scurtă!

oameni_si_oameni

Categories: ... poezie

Adrian

M-am nascut intr-un orasel mic de provincie, e locul unde am descoperit dragostea fata de natura, fata de porumbei, fata de oameni, e locul care m-a fascinat si locul care mi-a daruit cele mai multe bucurii. Cand uit ca sunt mai bine de 20 si ceva de ani de cand lucrez in IT, ascult jazz, sau Blues-rock ... Impartasesc toate aceste bucurii cu cativa Prieteni, nu foarte multi, pentru ca nu sunt atat de darnic, dar nici foarte zgarcit. Obișnuit să privesc doar in alb si negru, nu cred ca deosebesc prea bine nuantele de gri...si cred ... nici nu ma definesc. Cand mai ramane ceva timp, cred eu ca-mi place sa rasfoiesc cate o carte, as prefera istorice...dar nu e musai si nici nu fac o regula din asta. Cand am ceva de spus despre Columbofilie scriu pe www.aspigeons.ro. In rest imi ocup timpul printre servere si script-uri.

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *