Credem ca desenam frumosul in mii de cuvinte, apoi nu mai știm ce e frumos si nu mai știm ce e urât. Trăim intr-o lume imaginară uneori așteptănd mulțumiți câteva firimituri … Fascinați de bogăția cuvintelor uneori trăim fără să mai așteptăm să primim, speriați că cele câteva firimituri se vor risipi!? aproape că uitam sa trăim. Ne lasam purtați de fiecare adiere de vânt speriați de umbrele trecutului și încetăm să mai trăim. Ne aruncam cu atata curaj in visele altora, incat cu greu mai poti sti daca esti curajos, sau te-ai nascut curajos. Te lasi purtat de vant precum o frunza si greu mai deosebesti “catifeaua” frunzelor de plasticul intolerantei. Crezi ca desenezi sau te amagesti de voluptatea viselor, nici tu nu mai stii si preferi sa te amagesti la nesfarsit fascinat de orice, nu mai de tine nu! Am putea desena carti intregi pentru altii, dar pentru noi nu putem scrie cateva randuri pe o felicitare! O felicitare? De la ce te-ai luat? De ce sa-ti faci singur bucurii? 🙂

Țopaim bucuroși la prima rata ca și cum ar fi cea mai mare realizare și uităm ca ne îngropăm de vii. Mergem din rată în rata cu o frenezie greu de crezut, nu ne oprim nici macar să mâncăm înghețata mult visată pentru a nu ne murdări costumul cumpărat și el dintr-o rata și privind cusăturile ce ne strâng precum o menghină, rasuflam usurati ca am putut visa macar la asta. Suntem atât de speriați de propriile vise încât în momentul în care le atingem aproape că nu le mai iubim. Atât de speriați încât renunțăm sa mai visam la ele, pentru că am încetat de mult să mai trăim. Trăim între o lume imaginară măcinați de propriile vise și ne facem timp pentru câteva secunde să împărțim și noi cateva firmituri ce au mai ramas stinghere in inima. Într-o grabă mereu crescândă ne lasam purtati in visele altora, visele noastre le lasam intr-un colt prafuite speriati ca am putea comite nu stiu ce sacrilegiu! Aproape ne-am putea urâ ca am visat atât de frumos și nici nu ne închipui cat de frumos putem visa pentru alții. Putem îmbrăca toată lumea din jurul nostru în culori pastelate, dar noi nu ne putem opri nici macar pentru o clipă să mulțumim, să mulțumim că existăm, să mulțumim că visăm și să credem că am putea chiar să ne iubim! Sa ne iubim pe noi insine!

Speriați să nu pierdem lucruri ne legăm de alte lucruri, la fel speriati să nu pierdem oameni ne legăm de alți oameni, de multe ori într-o conjunctură nepotrivită si fugim orbește să căutăm frumosul! Nu ne oprim si nu ne gândim nici măcar pentru o clipă că frumosul ar putea exista în noi.
Putem oferi oricui, oricând și oricât. am putea oferi orice, dar nu ne putem opri chiar și pentru o clipă să ne oferim secunde, nu ne putem opri si gata, pentru că am putea descoperi ca în interiorul nostru am rămas copii, cum poți fi copil cand toată lumea fuge după lucruri!? Ar fi chiar penibil si cu siguranta ar trebui sa știi.
Din fluture zburănd prin mii de vise ai devenit ogar și asta ar trebui să știi, probabil obosit te vei opri din numărat hârtii cine stie?… La un moment dat vei fi uimit chiar tu decât poți duce si ce daca spun altii ca “D-zeu iti da cat poti duce!”, ai fi vrut sa visezi ca nu ti se poate intampla asta! Atunci vei stii cu siguranță că visele se nasc cu vise și orice vis trăit îți va rămâne viu.

La un moment dat te vei opri, te vei opri din fuga ta, vei lăsa lucrurile să curgă așa cum e și normal, nu e neaparat nevoie să visezi trebuie doar să deschizi ochii spre lucrurile frumoase, si nu neaparat poti gasi doar in vise lucruri frumoase, le poți găsi la orice pas, le poți găsi chiar si în interiorul tău, numai că trebuie să ai încredere și în niciun caz să nu îți mai faci așteptări de la alții! Probabil vei ajuta cu aceeași putere, dar la fel de probabil nu vei mai aștepta nici un mulțumesc! Posibil nici sa nu te mai intereseze cine si de ce ramane langa tine si oricum nu vei mai fi singur nicioadata, cand te regasesti pe tine a disparut singuratatea ta, probabil aia e cea mai frumoasa intalnire in doi, intalnirea cu tine! Din momentul ala nu vei mai fi nevoit sa visezi, vei trai vise, cu atata intensitate incat te vei mira si tu cat poti oferi!

Am devenit mult prea maturi chiar inainte de a deveni copii, ne dorim cu atata ardoare sa devenim maturi, pe urma ne uram pentru maturitatea noastra, D-zeu ne mai intelege!? Am dori sa fim copii, dar sa fim priviti ca niste maturi, am dori sa fim copii dar cei din jurul nostru sa fie maturi, am dori noi multe, nu mai ceea ce ne bucura nu avem curaj sa ne dorim!? Am dori sa fim iubiti dar sa nu iubim, am dori sa primim dar sa nu oferim nimic, am putea dori orice …

Iubirea incepe cu tine…depinde cat esti dispus sa iti oferi!? Sa iti oferi bucurii, sa iti oferi clipe, sa iti oferi ragaz sa Multumesti oamenilor din jurul tau, sa iti oferi ragaz sa privesti un rasarit sau un apus, sa te opresti o clipa din fuga ta, pentru ca nu “moare” nimeni pentru cateva clipe… Da atunci ar fi o problema, numai moartea nu o poti intoarce, in rest te poti redesena in orice, trebuie doar sa vrei! Ce sa vrei? Sa pleci din locuri sau de langa oameni care nu iti apartin e cel mai bine, nu vei pierde nimic! În caz contrar te vei pierde pe tine si cel mai probabil si timpul oamenilor care nu te inteleg! “Firmituri” ca si “topaind” sunt doar metafore, dar care “deseneaza” prezentul, oamenii care inteleg ce simti, nu vor avea nevoie de intrebari suplimentare, ceilalti te chinui de “pomana” sa le explici pentru ca vei pierde si timpul lor si timpul tau. Probabil nu te resping, doar că nu inteleg “visele” tale, asa ca ce sens are sa le discutati pe ale lor? Traieste-ti propria viata ca e un vis si lasa visele in seama altora! Pentru ca ei vor intelege greu ca tu traiesti un vis!

Multumesc celor care au fost langa mine intr-un fel sau altul si m-au ajutat sa privesc cu “maturitate” la visele mele de copil. Multumesc in primul rand acelor oameni care desi nu au fost langa mine i-am simtit mereu aproape. Multumesc din ce in ce mai des pentru ca uneori fascinat de propriile vise, am uitat sa Multumesc! Multumesc deopotriva si celor care mi-au fost “Binecuvantare” cat si celor care mi-au devenit “lectii”. Va multumesc pentru ca m-ati ajutat sa visez cu ochii deschisi!

Multumesc in primul rand Parintilor mei si surorii mele Magda, langa ei am visat si am devenit matur, fam. Opris si nu in ultimul rand lui Gabriel!

Categories: Doar Eu

Adrian

M-am nascut intr-un orasel mic de provincie, e locul unde am descoperit dragostea fata de natura, fata de porumbei, fata de oameni, e locul care m-a fascinat si locul care mi-a daruit cele mai multe bucurii. Cand uit ca sunt mai bine de 20 si ceva de ani de cand lucrez in IT, ascult jazz, sau Blues-rock ... Din 2017 de cele mai multe ori ascult aceasta muzica pe bicicleta si uneori alergand prin parcuri. As putea spune ca am descoperit sportul la 46 de ani, frumoasa varsta :) Cu toate astea nu mi-e rusine sa ascult muzica de fanfara, e muzica ce am auzit-o pe meleagurile mele. Impartasesc toate aceste bucurii cu cativa Prieteni, nu foarte multi, pentru ca nu sunt atat de darnic, dar nici foarte zgarcit. De multe ori am fost criticat ca privesc doar in alb si negru, dar nu cred ca deosebesc prea bine nuantele de gri...si cred ... nici nu ma definesc. Cand mai ramane ceva timp, cred eu ca-mi place sa rasfoiesc cate o carte, as prefera istorice...dar nu e musai si nici nu fac o regula din asta. Cand am ceva de spus despre Columbofilie scriu pe www.aspigeons.ro. In rest imi ocup timpul printre servere si script-uri.

0 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *