Scena ma amuza teribil, el cu o foaie de hartie si cu un creion in mana, ele pe partea cealalta a mesei, amandoua fiecare cu cate un calculator de birou in mana. Verificau un bilant toti trei, nu ma pasiona subiectul, dar ma amuza faza in sine, el dupa cateva pahare, era lucid, ai fi zis chiar “treaz”, dar roseata din obraz îl trada. Reusea sa calculeze inaintea lor si le indica unde gresise … El, sotia si nora, doua generatii dar se intelegeau perfect.
– Vreti sa va mai aduc cateva calculatoare? … poate va ajuta? … zic eu. dar cu un ton nevinovat …
– “Ia vezi-ti de treaba ta!” … spune putin iritata, dar zambetul indica ca doar situatia o deranja … “nu vezi? reuseste sa calculeze inaintea noastra… poate am imbatranit!” spuse zambind.
– “Pai e vina mea? daca vreti va ajut sa tastati mai repede! Si eu … am exercitiu, fac meseria asta de atata timp!” spuse el razand, dar cu un ton ce eram sigur ca va inflama pe toata lumea.
– “nu stiu cum reuseste? Eu sunt tanara, dar nu am viteza lui!” spuse nora cu un aer ce indica uimirea si totodata nu-si explica cum el reusea sa calculeze inaintea lor.
– A inghiti un calculator, cand era mic si acum il are in cap!… o spun zambind si dau sa plec.
– “Pe vremea mea se calcula cu abacul!” … o spune cu un zambet larg… “va ajut si aici?” indica spre alte cifre…”sau va imprumut creionul?”
– “Musiu!…dar tu nu prea faci glume! Ce te-a apucat?”
– Ia vezi-ti de treaba ta! … spun aproape imitand-o perfect … ma amuza subiectul si o iau prieteneste de umeri… totusi va mai aduc niste calculatoare?.
El, cand nu citea juca rummy sau table, dar cititul il definea, un om vesel de felul lui, avea abilitatea sa de-a replica la secunda, distra pe toata lumea si nu prea gasea oponenti, iesea elegant din orice situatie, mediu unde lucrase si cititul îl ajuta mai mereu sa poarte un dialog placut. Eu nu simteam nevoia sa intru in jocul lui, dar eram atent mai mereu la replicile lui si mai ales cum raspundeau ceilalti, vroiam sa fiu pregatit, nu mi-ar fi placut sa fiu luat prin surprindere.
Era o seara de vara, nu era foarte cald, dar simteam nevoia sa fac cativa pasi, el parca mi-a citit gandurile, ma mutasem la bloc doar pe perioada verii, examenul era aproape, dar simteam nevoia sa pasesc descult prin iarba, nu…sa stau la bloc nu era pentru mine.
– “Auzi?…vrei sa mergi cu mine?”
– Unde vrei sa mergem la ora asta? Si tu de obicei citesti, tu nu iesi seara din casa. Apropo nu ti-au venit colegii de table?
– “Azi le-am spus ca am treaba! Daca nu vrei sa mergi ma duc singur!” … ultima replica stia ca are efect imediat, stia ca orice e nou ma incita.
– Si simti nevoia sa te insotesc in singuratatea ta? … o spun pe un ton plictisit, dar vreau sa-i studiez reactia, vreau sa vad daca reactioneaza.
– “Astazi vroiam sa ma insotesti!” … mai trebuie sa lucrezi la mimica imi spune zambind.
Mergem tacuti pe aleile dintre blocuri, aerul serii ma scoate din amorteala, trecem pe langa o gradinita de flori si mirosul lor aproape te imbata, te umple de oxigen.
– Stii as fi vrut sa cant la pian, dar mereu ai fost impotriva!
– “Împotriva la ce?” … face eforturi sa raspunda degajat, dar simt urma de nervozitate din glas.
– De ce te deranjeaza subiectul?
– “Ti se pare!Mergem la un domn mai in varsta, tu daca nu e ceva care-ti place, îti pierzi rabdarea repede! Cred ca o sa stam mai mult.”
– Mai mult ce inseamna, e deja tarziu?
– “Vedem in functie de el!”
– Daca vroiai sa fi-ti singuri, trebuia sa ma lasi acasa!
– “Tu vorbeai rar! astazi ce ai?”
– Numai vreau la bloc, nu-mi place si cred ca numai astept examenul!
– “Tu ai vrut! Ai spus ca e mai multa liniste!”
– In plus bunica e singura, nu stiu daca se descurca cu toate!
– “Bunica-ta sa descurcat mai mereu cu toate! Și pana sa ne trezim noi are toate aranjate, nu vezi ca e prima care e in picioare? Se trezeste la patru, oamenii normali la ora aia dorm!”
– O spui cu o urma de repros, esti gelos ca ne iubeste mai mult pe noi, o spun razand ca sa-l tachinez.
– “Ne iubeste si pe noi, dar pe voi nepotii va adora, cred ca la voi se roaga la ora aia.”
– Stii tu nu urasti muzica, ai colectii intregi si asculti toate genurile, urasti doar pianul, ca sa ma enervezi pe mine, aproape ca simt asta! O spun imbufnat si aproape ca-mi pare rau ca dau frau liber gandurilor.
– “Ti se pare! si Toni in afara ca e unchiul tau, dupa cum vezi ne întalnim aproape zilnic si unul din subiecte e muzica, probabil as fi ajuns un chitarist la fel de bun ca el, sau un pianist asa cum vrei tu, sau … se opreste … stii soarta nu-ti ofera mereu ce-ti doresti tu!”
– Tot nu ai raspuns! De ce te enerveaza acest subiect?
– “Pentru ca asa a fost sa fie! Am decis sa fac altceva!”
– Si acum decizi si pentru mine ce sa nu fac! ti se pare normal?
Urcam cele cateva trepte ale blocului si ajungem in fata usii, o usa de stejar masiv, ne raspunde un domn in varsta, cred ca trecut de 70 de ani, avea o statura impunatoare si un aerul degajat.
– “Bine ati venit!” ne intampina cu un zambet larg, avea ceva diferit, un aer aristocratic, parca fiecare miscare era calculata in amanunt.
– “El e fiul meu Adrian!”
Facem cunostiinta si primirea calduroasa îmi da importanta, ma face sa ma simt bine, ma invita in sufragerie si imi spune zambind:
– “Uite stai aici, sper sa nu te plictisesti!”
Sufrageria simpla, dar aranjata cu bun gust, avea o biblioteca impresionanta, imi atrage atentia colectia de carti grecesti legate in piele, ma gandesc ca doar titlurile sunt scrise in limba greaca, scot o carte si vad ca nu doar titlu e scris in greceste. Foile ingalbenite, legate in piele, cred ca a costat o avere, spun in gand. Pun cartea la loc si încerc sa nu deranjez nimic, spre mijlocul bibliotecii un pian in miniatura, apas in joaca pe clape si se deschide un port tigaret. Un mecanism inteligent ridica o tigara in sus, gata sa fie servita, ce minune imi spun în gand, se vede ca e vechi, dar e bine lucrat, aproape zici ca e nou. Eram atat de fascinat de jucaria aia, încat nu am simtit cand ei au intrat în camera si ma priveau.
– “Ti-am zis e fascinat ca un copil de nou!”
– Asta e biblioteca dvs.? întreb eu?
– “Doar o mica parte! Sunt doar cartile importante aici, iti place pianul?”
– Da e frumos!
– “Fumezi?”
– Nu!
– “Atunci nu e un cadou potrivit pentru tine! Uite iti ofer o carte, o carte ce îti va aduce aminte de mine!” scoate cartea din raft, scoate un stilou si incepe sa scrie, privesc la literele frumos ordonate pe foaia de hartie, aveam impresia ca m-am întors in timp, aveam impresia ca traim în alta epoca, prestanta lui, aerul care il degaja, aranjamentul din casa, totul avea un aer aristocratic.
– “O seara placuta Adrian, mi-a parut bine, lasa cand vei mai veni … daca tii atat de mult la pianul ala o sa ti-l fac cadou! Dar nu acum, acum trebuie sa înveti sa citesti! Orice citesti e binevenit si mai tarziu învata sa “citesti” oamenii”.
Deschid cartea si privesc autograful scris cu litere îngrijite “Pentru Prietenul meu Adrian, totul a început langa un pian si alaturi de favoritele mele!” Privesc semnatura frumos desenata.
– Auzi semnatura asta zici ca are ornamente miedievale, parca e desenata! Îmi aduce aminte de bunicul!
– “Da va iubea mai mult ca orice!” acum chiar simt reprosul din glas.
– Probabil o forma de respect fata de voi, cred ca va arata cat de mult va iubeste si pe voi! si oricum nu cred ca a-ti facut atatea nazbatii cate am facut noi, le-am facut capul calendar, deci ar trebui sa va iubeasca tot pe voi mai mult. Eu va iubesc la fel, asa ca numai fi rautacios. Stii … odata am adus acordeonul unui prieten, cat a fost in vacanta de vara mi l-a lasat mie. Bunicul mi-a spus intr-o dimineata, sa nu ma mai duc in camaruta din spatele casei sa invat sa cant cu el. Mi-a spus ca el e publicul meu si ca tu oricum vii tarziu.
– “Da asa ti-a spus?ti-a mai spus ceva legat de asta?”
– Nu! Si oricum nu-mi dau seama cum a avut atata rabdare sa asculte “zdranganeala” mea trei luni, auzi? Imi spunea amuzat “Vezi ca trebuie sa folosesti si “castravetii”, cine vrei sa foloseasca basii?” …
– Asa de mult te enerveaza clapele alea de refuzi sa vorbim despre ele?
– “Da si prefer sa schimbam subiectul!”
A trecut timpul, a trecut ametitor de repede, simt privirea lor si ne indreptam de pe ringul de dans spre masa lor.
– “Dansezi bine!”
– Ma flatati doamna! spun zambind.
– “Uneori il imiti!”
– Probabil! îmi intorc privirea catre el, stii? datorita tie am invatat sa dansez populara, probabil te enerva prea mult spun zambind.
– “Nu cred! nu ascult populara, dar îmi place, dansezi bine!”
– Probabil mai bine decat cant!
– “Ai incercat mereu sa faci ceva diferit, dar am avut si eu porumbei si am fost si eu legat de muzica oarecum, deci ai preluat doua pasiuni ale mele fara sa vrei”.
– Da am aflat de ce nu iti place nici pian, nici acordeon, nimic legat de clape!
– “Cine ti-a spus?”
– Mai conteaza? eu cred ca trebuia sa faci ceea ce îti place, eu te-as fi încurajat sa treci peste orice! auzi? Stii pe unde e cartea aia “Legendele Greciei Antice”?
– “E in biblioteca! de ce? am s-o caut!”
– Imi lipseste, doar atat!
0 Comments