Dedicat acelor persoane care nu le mentionez numele, dar care mi-au influentat intr-o mica sau mare masura existenta. Gasisem un text care la inceput mi se parea fictiune, simplitatea cu care era scris te indemna sa gandesti ca ar fi prea simplu totul…era spre sfarsitul lunii August, este una din acele amintiri care te fac sa tresari, o zi super plina cu multe bucurii si cu la fel de multe nerealizari as putea spune “Agonie si extaz”, cum poate o simpla zi sa-ti ofere atat de multe, ramane un mister, acea zi m-a facut sa imi arunc ochii pentru a nu stiu a cata oara peste textul mai sus amintit…

“Experientele care au potentialul de a-ti marca istoria iti apartin chiar inainte de a sti…si ajung la tine prin cele mai nebanuite cai, in cele mai neasteptate momente, Cat timp vei alerga dupa ele, vor continua sa se indeparteze…Abia cand intelegi ca nu poti avea nimic din ce nu e al tau si ca iti apartine vine de buna voie la tine, te opresti.”

Revin repede in prezent, intrebarea cade ca un fulger, simt repede furnicaturi pe sira spinarii..”Esti pregatit? chiar daca sunt doar 113 km, esti pregatit?”… incerc sa-mi maschez teama si caut repede argumente in gand, sa-mi sustin dorinta de a participa la traseul ala… Chiar daca participasem la cateva sprinturi duse pana la limita de efort cu reveniri la pedalat lejer, nu simteam oboseala, chiar deloc, chiar daca spre final facusem catarari la o viteza mult superioara fata de cat consideram eu ca pot duce, nu ma simteam obosit, doar o frica interioara care nu disparuse inca… nu o explicam, traseul din munti chiar daca nu se terminase asa cum as fi vrut, a fost o experienta din care am tras multe invataminte, deci oboseala fizica nu exista, as mai putea duce un traseu de 100 km plus minus lejer, daca e in limitele mele de viteza de rulaj e perfect, pot duce. “Esti pregatit?”… cred ca psihic nu…dar probabil aceasta tura imi va oferi raspunsuri… Seara desi agitata trece destul de repede, la sase dimineata ma pregateam pentru tura ce avea sa vina, ploua marunt de mai bine de o ora, de s-ar opri ploaia imi spun in gand si pregatesc lumini, ciclocomputer, bidoanele de apa, imi iau o vesta antivant cu maneci care te poate feri si de o ploie mai usoara. Mai picura cand plecasem…ma indrept spre locul de intalnire…

Astept la punctul de intalnire…gandurile ca un dans jucaus rascolesc textul care mi-a marcat ultimul an.. “…Abia cand intelegi ca nu poti avea nimic din ce nu e al tau si ca iti apartine vine de buna voie la tine, te opresti.””… alergam dupa atatea lucruri fara sens si ne facem atatea asteptari, incat caderea e atat de dureroasa si abia cand realizezi si spui ca ai pierdut totul, observi ca mai ai multe lucruri de daruit…totul e relativ…lupta trebuie sa fie cu tine, m-am apucat de sport pentru ca nu gaseam haine pe masura mea, dar si pentru ca vazusem un om care avea sa ma inspire. In perioada aia daca auzeam fit ma apuca tremuriciul, toate magazinele aveau haine doar dupa un anumit tipar si deja XL devenea marfa de contrabanda… Iubesc Bucurestiul in special pentru parcuri, ma hotarasem sa vizitez parcul Tineretului, mergeam privind copacii si gandidu-ma la toamna ce avea sa vie, cand am ajuns spre lac am intalnit doar oameni care faceau sport, de voie de nevoie am inceput sa alerg usor, nu puteam fi eu singura exceptie, cred ca acel moment mi-a dat incredere ca se poate, nu simteam un efort considerabil si am observat ca desi fumator fiind am oarecare rezistenta…a trecut un an de atunci si cate amintiri nu s-au strans…as putea umple o carte, oameni noi, experiente noi si multe lucruri care nici nu le banuiam ca as fi putut fi in stare sa le fac. Dupa o luna de alergat si mers fortat simteam nevoia sa fac cativa km si cu bicicleta, inceputul a fost o aventura, dupa cateva ture cand mai mult eram pe jos decat pedaland a fost un exercitiu de vointa sa nu renunt…Alergatul mi se parea mult mai usor si aproape ca faceam pauze mai dese cand ma aflam pe bicicleta. Cine ar fi crezut ca peste un an voi participa la ture de peste 200 km fiecare. Peste 3500 km parcursi doar anul acesta si inca mai este timp, da am depasit orice asteptare.

Revin repede in prezent, apare si colegul si ne pregatim sa abordam traseul stabilit, primii km ii fac la o cadenta acceptabila, pinion mare cadenta undeva intre 85 si 92, ciclocomputerul imprumutat de la Gabriel e  de un real folos, inveti ce e cadenta cum sa imbunatatesti cadenta vs viteza ce pinioane sa folosesti. Inca mai am probleme la abordarea catararilor…prima pasarela imi arata ca viteza de 28 km /h nu e tocmai ideala si posibil sa nu fi ales pinionul corect…ma gandesc repede daca nu sunt obosit…si imi dau seama ca nu e asta problema, inca nu ma sincronizam…

“Unele lucruri se dobandesc prin curaj si initiativa. Altele vin la tine, ti se daruiesc cand te astepti mai putin, pentru ca iti apartin, simplu si in cel mai natural mod.Uneori, poti incerca sa faci lucrurile sa se intample si inveti ca toate au un timp al lor. Afli ca unul din ingredientele importante ale unui rezultat armonios e sincronizarea. Aceasta intelegere conduce la o atitudine mentala relaxata plina de incredere, care creeaza un climat favorabil curgerii vietii. Increderea vine odata cu atentia asupra experientelelor traite. “…textul nu-mi da pace si se furiseaza treptat in gandurile mele, imi aduc repede aminte discutia cu Gabriel cand ii spuneam ca deconcentrarea e cel mai teribil inamic, atunci el mi-a replicat “Ba nu…lipsa concentrarii”…e acelasi lucru replic eu, mai mult soptit…alung gandurile incercand sa fiu concentrat 100% la prezent…

Vantul din fata, cele cateva ruperi de ritm ma fac sa solicit pauza dupa vreo 30 de km, respir usurat si incerc sa ma gandesc la ce nu e in regula. Probabil sunt momente in viata cand trebuie sa spui si nu, ma inspirasem prea mult din cartea cu biografia lui Eddy Merckx, a dominat mai bine de 10 ani cursele de ciclism, el nu concura cu nimeni, concura cu el, se nascuse sa invinga…da sunt momente in viata cand trebuie sa spui nu…nu pentru ca esti rau intentionat…nu, pentru ca nu te regasesti in lucruri care nu te definesc.

In acele momente defileaza prin fata ochilor ca intr-un film imaginar, toate persoanele care ti-au marcat viitorul…”Increderea vine odata cu atentia asupra experientelelor traite. Nu este suficient sa treci prin multe, trebuie sa-ti dezvolti obiceiul de a observa pentru ca intotdeauna exista o cauza si un efect, un timp potrivit si nepotrivit, o legatura intre ceea ce simti si atragi in viata, o sincronizare.”…da ziua aceea de august imi revine mereu in minte…nu as schimba cu nimic nici o secunda…daca as alege doar partea buna din acea zi probabil nu as fi invatat nimic, nu as fi facut sport, nu as fi descoperit bicicleta, nu as fi facut atat de multe lucruri, as retrai fiecare secunda din acea zi, e acea zi cand plutesti dar si acea zi in care cazi ca un fluture strivit de un zid…e ziua care m-a invatat multe si ziua care mi-a deschis atat de mult mintea…

“Si cand observi frumusetea din jurul tau, afli ca atunci cand cultivi o stare interioara de incredere, viata e libera sa-ti ofere tot ce are mai bun….si tot ce tu ii oferi ei…”… daaa toate astea te fac sa te gandesti si la “Fluturi in amurg”, te fac sa privesti cu placere rasaritul, dar sa si apreciezi apusul…nu vei aprecia niciodata partea frumoasa a lucrurilor daca nu cunosti si reversul medaliei…fiecare poveste are talcul ei, trebuie sa inveti mereu, sa incerci sa te depasesti mereu, cel care ai fost ieri si sa devii cu mult mai bun maine…nu e gresit sa incerci, e gresit sa-ti para rau ca nu ai incercat.

Urmatorii treizeci si ceva de km i-am facut relativ repede, facem stanga la Potigrafu si aproape de biserica de la Gorgota doar intuitia noastra si reactia rapida a facut sa nu fie un dezastru, julituri, colegul cu o taietura in barbie, julituri in genunchi, un sofer idiot care a venit in viteza de pe banda din sens invers si a incercat sa parcheze pe directia noastra de mers posibil fara sa ne vada si la fel de posibil sub influenta alcoolului dupa felul cum a reactionat si a fugit, te fac sa gandesti cat de fragila e viata si la fel de simplu poti muri si din alte lucruri nu doar de la apneea prin somn :)…

“Uneori, poti incerca sa faci lucrurile sa se intample si inveti ca toate au un timp al lor. “…uneori vrei sa multumesti, dar treburile marunte in care esti prins te fac sa uiti ca timpul este limitat, iti dai seama prea tarziu ca nu mai poti intoarce asta.

Textul integral il gasiti aici: ce-este-al-tau-iti-apartine-si-va-veni-intotdeauna-la-tine

“Unele lucruri se dobandesc prin curaj si initiativa. Altele vin la tine, ti se daruiesc cand te astepti mai putin, pentru ca iti apartin, simplu si in cel mai natural mod.Uneori, poti incerca sa faci lucrurile sa se intample si inveti ca toate au un timp al lor. Afli ca unul din ingredientele importante ale unui rezultat armonios e sincronizarea. Aceasta intelegere conduce la o atitudine mentala relaxata plina de incredere, care creeaza un climat favorabil curgerii vietii. Increderea vine odata cu atentia asupra experientelelor traite. Nu este suficient sa treci prin multe, trebuie sa-ti dezvolti obiceiul de a observa pentru ca intotdeauna exista o cauza si un efect, un timp potrivit si nepotrivit, o legatura intre ceea ce simti si atragi in viata, o sincronizare. Experientele care au potentialul de a-ti marca istoria iti apartin chiar inainte de a stii…si ajung la tine prin cele mai nebanuite cai, in cele mai neasteptate momente, Cat timp vei alerga dupa ele, vor continua sa se indeparteze…Abia cand intelegi ca nu poti avea nimic din ce nu e al tau si ca iti apartine vine de buna voie la tine, te opresti. Si cand observi frumusetea din jurul tau, afli ca atunci cand cultivi o stare interioara de incredere, viata e libera sa-ti ofere tot ce are mai bun….si tot ce tu ii oferi ei…”

 

 

Categories: Doar Eu

Adrian

M-am nascut intr-un orasel mic de provincie, e locul unde am descoperit dragostea fata de natura, fata de porumbei, fata de oameni, e locul care m-a fascinat si locul care mi-a daruit cele mai multe bucurii. Cand uit ca sunt mai bine de 20 si ceva de ani de cand lucrez in IT, ascult jazz, sau Blues-rock ... Din 2017 de cele mai multe ori ascult aceasta muzica pe bicicleta si uneori alergand prin parcuri. As putea spune ca am descoperit sportul la 46 de ani, frumoasa varsta :) Cu toate astea nu mi-e rusine sa ascult muzica de fanfara, e muzica ce am auzit-o pe meleagurile mele. Impartasesc toate aceste bucurii cu cativa Prieteni, nu foarte multi, pentru ca nu sunt atat de darnic, dar nici foarte zgarcit. De multe ori am fost criticat ca privesc doar in alb si negru, dar nu cred ca deosebesc prea bine nuantele de gri...si cred ... nici nu ma definesc. Cand mai ramane ceva timp, cred eu ca-mi place sa rasfoiesc cate o carte, as prefera istorice...dar nu e musai si nici nu fac o regula din asta. Cand am ceva de spus despre Columbofilie scriu pe www.aspigeons.ro. In rest imi ocup timpul printre servere si script-uri.

0 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *