Nu ai nevoie de motive,
dar nici de-un scop închipuit,
creează un lucru pentru tine,
așa cum simți, cum ți-ai dorit.

Se poate dintr-un lemn ce șade,
de mult la tihnă sub pridvor,
sau poate doar un ac și o ață,
dă viață-acum, știi, viselor.

Copil fiind, povești cu zâne,
mătase, in și borangic,
ai vrea cumva dacă se poate,
de toate a ști să faci puțin.

Un fir de aur țese în grabă,
povești trăite-n vremea lor,
trudite mâini ce pot da „viață”,
e greu să fii „făuritor”.

Făuritor de „praf de stele”,
un vis divin, dar nu e mit,
în mâna lor e o valoare,
un diamant neșlefuit.

Un colț de rai să-ți fie-acasă,
nu ai nevoie de nimic,
în mâna ta este putere,
iar timpul te va șlefui.

O partitură scrisă în tihnă,
în jurul focului mocnit,
încet, încet se poate naște,
povestea firului divin.

14.09.2026

Categories: ... poezie

Adrian

M-am nascut intr-un orasel mic de provincie, e locul unde am descoperit dragostea fata de natura, fata de porumbei, fata de oameni, e locul care m-a fascinat si locul care mi-a daruit cele mai multe bucurii. Cand uit ca sunt mai bine de 20 si ceva de ani de cand lucrez in IT, ascult jazz, sau Blues-rock ... Impartasesc toate aceste bucurii cu cativa Prieteni, nu foarte multi, pentru ca nu sunt atat de darnic, dar nici foarte zgarcit. Obișnuit să privesc doar in alb si negru, nu cred ca deosebesc prea bine nuantele de gri...si cred ... nici nu ma definesc. Cand mai ramane ceva timp, cred eu ca-mi place sa rasfoiesc cate o carte, as prefera istorice...dar nu e musai si nici nu fac o regula din asta. Cand am ceva de spus despre Columbofilie scriu pe www.aspigeons.ro. In rest imi ocup timpul printre servere si script-uri.

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *