totul sau nimic…

Erai tot, când totul părea infinit,
Un tot atât de neliniar,
Încât mintea a încetat să gândească, la cum ar putea fi.
Nu putem defini tot, atunci când nu avem nimic…
Iar acel zero absolut, definit ca nimic,
Nu-l putem determina când avem totul,
Pentru că totul sau nimic dispar …
atunci când liniștea se așterne.
Un joc de copil, pare atât de elaborat, când ai totul,
încât nimic nu te poate opri din acel joc magic.
Acea întrecere nesfârșită cu timpul,
Care dispare încet încet, atunci când vrem totul.
Pentru unele lucruri sunt atât de puține cuvinte pentru a le putea descrie…
Încât acele amintiri rămân în interiorul tău, doar acolo și mereu neprețuite.
Acele amintiri care te fac să tresari indiferent de vreme,
care îți fură un zâmbet indiferent de zi …
Un altfel de tot, fără a fi o poveste, un altfel din tot ce ai cunoscut …
Pentru că acele lucruri s-au născut doar pentru tine,
ele definesc fără nici un dubiu prezentul Eu.

Acum ai face totul altfel,
dar crezi că ar mai însemna totul?
Tocmai acel efort de a face…desface tot…
O vorbă spusă cu tâlc între două ape, frântură dintr-o carte,
acolo unde unde mintea și sufletul se odihnesc,
acolo unde spunem simplu… acasă.