Grăbiți descriem ziua, pe repede înainte,
Dar nu mereu atenți la tot ce ne înconjoară,
Doar cei ce au simțit vreodată ce-i durerea
Mai cer o nouă zi, în rugăciunea de cu seară.

Un gând pribeag, cutreieră islazul,
Dar focul nu mai arde azi în vatră,
Cândva ne zbenguiam, râzând cu toții,
Dar timpul e grăbit și nu ne iartă.

Cireșe date în pârg, ne imprimau tricoul,
Iar totul pare acum, doar o poveste,
Cu toții la scăldat, trăiam momentul,
Știi, fără griji, prea multă osteneală.

Acele vremuri, fără de scop și sensuri,
Acum, cumva descriu, o altă lume,
Tu alergând desculț fără de grijă,
Dau simplități, multe înțelesuri.

Prea sufocați de atâtea definiții,
Te amăgești subtil că nu îți pasă,
Prea multe Universuri paralele,
E trist, să poți purta această mască.

Era de ajuns, un da, chiar spus în grabă,
În jocul ăsta magic, să-ți îți respecți cuvântul,
Dar cum am spus, cumva o altă lume,
Descrisă în pasteluri, chiar uitată.

Nimic din ce-i trăit, nu ar putea să aducă,
Regrete, știi păreri de rău tardive,
Dar fă cumva, ca zâmbetul să-ți fie,
Acel ce l-ai avut și înainte.

Frânturi dintr-o poveste, dar fără prinți și zâne,
Mai simplă, spusă așa, ca după vremuri,
Tu în cuvinte, nu ai putea descrie,
Acesta flacără, născută în primăvara.

The post Spirit appeared first on Doar eu.